Economia occidentală în epoca preindustrială

1. Mercantilismul

1.1. În secolele XVI-XVIII se considera că economia trebuie să servească pentru întărirea statului, iar acesta trebuie să ghideze industriile şi comerțul. Este un pas înainte față de Evul Mediu, când autoritățile locale şi municipale puteau să controleze şi să reglementeze activitățile economice prin tarife sau prețuri fixe. La începutul epocii moderne, aceste drepturi au fost transferate de la nivel local la cel național. De aceea, mercantilismul a catalizat trecerea de la feudalism spre capitalism. Prin politica sa mercantilistă, statul încerca să unifice teritoriul atất din punct de vedere politic, cât şi economic, pentru a crea o piață internă unică. În epoca modernă, concepția generală era că un stat puternic este acela care acumulează cât mai multe metale prețioase, mai ales in detrimentul concurenților, față de care erau bune toate mij- loacele, inclusiv cele militare.

1.2. Într-o prima etapă se punea accentul pe in- troducerea masei monetare în țară și descuraja- rea exportului de bani, aplicându-se principiul balanței monetare active. Ulterior s-a ajuns la conştientizarea faptului că metalele prețioase nu sunt un scop în sine, fiind încurajate alte forme de atragere a banilor prin dezvoltarea producției proprii şi, mai ales, a comerțului. Balanța comer- cială activă devenea un instrument şi un indiciu al prosperității statului.

1.3. Mercantilismul încuraja exporturile, dar privea negativ importurile. Logica era foarte simplă atunci când se exportă, banii vin în țară, atunci când se importă, banii pleacă. Drept urmare, fiecare guvern încerca să încurajeze producția de bunuri şi să reglementeze consumul.

1.4. Pentru aceasta guvernele trebuiau să orga- nizeze producția bunurilor în țară, în special prin subvenționarea manufacturilor. Manufacturile se situau în afara reglementărilor de bresle, fapt care permitea dezvoltarea şi creşterea producției.

1.5. O politică consacrată de mercantilişti a fost ex- cluderea cu forța a produselor străine de pe piața internă prin aplicarea unor taxe vamale înalte, numite prohibitive sau protecționiste, deoarece protejau astfel producția autohtonă de mărfuri. Plus la aceasta, asemenea tarife constituiau im- portante surse de venituri.

2. Sistemul capitalist

2.1. Proprietate privată (plan juridic)

2.2. Concurență liberă (plan economic)

2.3. Libertăți democratice (plan politic)

2.4. Scopul principal al capitalistului este obținerea profitului. O parte din acesta este acumulat (capital) şi reinvestit în extinderea afacerii. Dacă antreprenorul nu ar face acest lucru, atunci economia ar stagna. Astfel, pentru a putea funcționa, sistemul capitalist are nevoie de o continuă dezvoltare şi o permanentă creştere. Prima formă de capital a fost cea comercială. Negustorul obține un profit din diferența obținută dintre marfa cumpărată şi cea vândută. O parte din profit el o transformă în capital pentru a cumpăra altă marfă, destinată vânzării ş.a.m.d. Profitul nu este însă garantat, deoarece comerțul depinde de conjunctura pieței, adică de echilibrul dintre cerere şi ofertă.

2.5. Aşadar, comerciantul şi companionii săi îşi asumă pe cont pro- priu toate riscurile afacerii, ceea ce dezvoltă spiritul de inițiativă, stimulează căutarea unor noi metode de obținere a profitului, mai ales prin introducerea pe scară largă a inovațiilor. O cauză funda- mentală a reuşitei capitalismului şi o caracteristică a acestuia în Occident a fost libertatea lăsată agenților economici (comercianților şi producătorilor) din partea autorităților laice şi religioase, pentru a se dezvolta nestingherit, urmându-se logica firească: supuşi pros- peri – stat prosper şi puternic.

3. Comerțul

3.1. Organizarea exporturilor era strâns legată de încurajarea activităților comer- ciale. În această perioadă negustorii încep să joace un rol tot mai mare în luarea deciziilor economice şi politice, deoarece contribuie prin comert la îm- bogățirea statului şi națiunii. Originea revoluțiilor burgheze din Țările de Jos (contra Spaniei), din Anglia (contra unei monarhii de tip feudal) a rezidat tocmai în dorinţa burgheziei de a prelua controlul politic, pentru a facilita afacerile economice. Toate statele încurajau comerțul naval. Co- merțul transoceanic a contribuit la îmbogățirea Olandei, Franței și Angliei.

3.2. Olandezii şi-au făcut faima şi averile prin ser- viciile de intermediari, fiind denumiți „cărăuși ai lumii". Atunci când englezii, prin Actul de navi- gație (1651), au interzis transportarea importurilor în Anglia cu vase străine, olandezii le-au declarat război. De altfel, Actul de navigație constituie piatra unghiulară a sistemului colonial britanic. Conform acestei legi, comerțul cu coloniile trebuia să se facă doar pe nave britanice.

3.3. Creşte importanța posesiunilor coloniale ca element major al puterii şi bogăției unei națiuni. Chiar dacă coloniile nu aveau bogății naturale pro- prii, ele puteau produce bunuri materiale necesare pentru metropolă sau puteau servi drept piață de desfacere pentru industria națională.

3.4. Astfel se explică lupta pentru India, America şi Asia de Sud-Est, unde potențialul demografic făcea piețele locale foarte atractive. Marea Britanie nu a fost prea deranjată de blocada continentală in- stituită de Napoleon, deoarece putea să-și desfacă mărfurile în colonii. Din cauza particularităților climaterice, coloniile serveau drept sursă de ex- port al plantelor exotice, din ce în ce mai căutate pe piețele europene (tutunul, cafeaua, fructele exotice, mirodeniile).

3.5. Acordarea monopolurilor de către guvern a fost o sursă de venit importantă pentru statul englez. În acelaşi timp, ea a răspuns dorinței de a nu crea concurență între conaționali, de care s-ar fi putut folosi străinii. Pe de altă parte, monopolul limita esențial dreptul burgheziei la practicarea liberă a activităților economice, pentru care fapt a fost criticat dur de Adam Smith. Importanța istorică a mercanilismului a fost acumularea de capital şi crearea mecanismelor de intervenție economică a statului.