1. Raporturile sociologiei educației cu alte științe
1.1. 1. Psihologia socială:
1.1.1. constituie o sferă interdisciplinară aflata la intersecţia dintre psihologie şi sociologie, dar şi cu alte ştiinţe cum sunt: ştiinţele politice, juridice, economice,tehnice, biologice şi umane, ea cercetând aspecte psihologice ale societăţii şi anume,interacţiunea comportamentelor umane în context social
1.2. 2.Ştiinţele politice:
1.2.1. evidenţiază faptul că regimul politic, instituţiile politice,doctrinele politice, activităţile politice influenţează şi au influenţat dintotdeauna conţinutul şi organizarea educaţiei
2. Funcțiile educației
2.1. ◆ socializarea: pregătirea de membru productiv al societăţii şi integrarea în cultură; ◆ transmiterea culturii; ◆ disciplinarizarea şi dezvoltarea personală; ◆ selectarea, pregătirea şi plasarea indivizilor în societate; ◆ schimbare şi dezvoltare
3. Definiție
3.1. Educația este un tip particular de acțiune umană, o intervenție sau direcționare, o categorie fundamentală a pedagogiei.
4. Reprezentanți și teorii ale educației
4.1. 1.1 E. Durkheim
4.1.1. Perspectiva funcționalistă asupra educației
4.1.1.1. Această teorie examinează modul în care instituțiile de învățământ și ierarhia nivelurilor de grade contribuie la reproducerea ierarhiilor și a inegalităților în societate. Această abordare recunoaște că școlarizarea reflectă stratificarea de clasă, rasială și de gen și tinde să o reproducă.
4.2. 1.2 Karl Marx
4.2.1. Teoria conflictelor asupra educației
4.2.1.1. Această perspectivă susține activitatea de socializare care are loc în cadrul in cadrul instituției de învățământ, inclusiv predarea culturii societății, inclusiv valorile morale, etica, politica, credințele religioase, obiceiurile și normele.
4.3. 1.3 Max Weber
4.3.1. A evidenţiat o serie de principii ce sunt valabile pentru oricare tip de organizaţie birocratică, inclusiv pentru şcoală:
4.3.1.1. Principiul ierarhiei; principiul competenţei; principiul separării activităţii profesionale de cea personală ş.a. ce contribuie la o înţelegere mai clară a unor aspecte ale educaţiei.
4.4. 1.4. J. Collins
4.4.1. Teoria conflictelor de orientare neowberiană
4.4.1.1. Aceasta teorie pune problema egalităţii şi oportunităţilor de urcare, prin educaţie, pe scară socială, considerând că educaţia impune elevilor o anumită cultură, bazată pe un sistem de valori, care sunt de natură să legitimeze poziţia în societate a grupurilor sociale ce deţin puterea.
4.5. 1.5 Teoria conflictelor de orientare neomarxistă
4.5.1. Cercetările din această perspectivă tind să se concentreze asupra tensiunilor create de putere, ce conduc, inevitabil, la schimbări ale sistemului.
4.5.1.1. În sensul acestei orientări se înscriu lucrările lui Samuel Bowles , a căror idee centrală susţine că educaţia publică contemporană a evoluat în strânsă legătură şi ca o consecinţă a capitalismului.