Politici lingvistice în educație

1. ameliorarea predării limbilor străine

2. nevoia unor repere comune în contextul european (a doua parte a anilor 90)

3. unificarea sau nivelarea sistemelor (se încurajează diversitatea, elaborarea unor soluții, adaptate la nevoile concrete ale fiecărei țări în parte)

4. există 4 instrumente

4.1. țintele

4.2. indicatorii

4.3. schimbul de bune practici

4.4. revizuirea reciprocă

5. • competenţe ICT • cultură tehnologică • competenţe de limbi străine • competenţe antreprenoriale • competenţe social

6. creşterea atractivităţii educaţiei

7. întărirea recrutării pentru studii ştiinţifice şi tehnice

8. libertate, alegerea de a decide în legătură cu structura și conținutul, dar și cu modelul concret în care se derulează procesele din sfera învățământului.

9. școala trebuie să ofere competențe transferabile

10. competențele-cheie (constituie fundamentul oricărei dezvoltări personale ulterioare educaţiei obligatorii)

10.1. Modelul iniţial Lisabona (2000)

10.2. Modelul din 2003

11. obiectivele educației

11.1. • „ alfabetizările“ fundamentale: numerică, literală, funcţională, digitală (numeracy, literacy, functional and digital literacy etc.) • competenţe de bază în matematică, ştiinţe, tehnologii • limbi străine • ICT şi folosirea tehnologiilor moderne • a învăţa să înveţi • competenţe sociale • competenţe antreprenoriale • cultură generală.

11.2. utilizarea apropriată a resurselor

11.3. ameliorarea nivelului de competenţă a personalului didactic şi a formatorilor

11.4. dezvoltarea de competenţe-cheie pentru societatea cunoaşterii

11.5. creşterea mobilităţii şi a schimburilor

11.6. deschiderea învăţării către mediul exterior