Pedagogia preșcolară

1. Importanța procesului educațional

1.1. - Vârsta preșcolară este cea mai importantă pentru procesul educației, deoarece la această perioadă se pun bazele formării și dezvoltării viitorului om.

1.2. - se evidențiază un șir de componenți ce sunt strâns legați între ei: scopul educației și dezvoltării copiilor, formele și metodele orientate spre realizarea scopului și conținutului educației.

1.3. - este un proces bilateral, care are ca sarcină transmiterea unor cunoștințe elementare pentru dezvoltarea armonioasă a copilului, în funcție de particularitățile de vârstă și cele individuale, din punct de vedere fizic și psihic.

2. Semnificația educației

2.1. - reprezintă o activitate bine orientată de formare a personalității, pe baza unor metode concrete folosite de cadrele didactice, cât și de părinți.

2.2. - este un proces de sine stătător care are un șir de particularități: dezvoltarea multilaterală a copiilor, folosirea mijloacelor adecvate procesului educațional, determinarea conținutului educației.

2.3. - este un proces dinamic, aflându-se în permanentă schimbare și unul de interacțiune reciprocă dintre educator și educat.

3. Caracteristicile laturilor procesului educațional

3.1. - se ține cont de particularitățile de vârstă și cele individuale a copiilor preșcolari.

3.2. - depind de folosirea corectă a metodelor educației pentru a dezvoltarea celor patru laturi: intelectuală, estetică, morală, fizică, fiecare având specificul lor.

3.3. - Educația fizică - are o importanță foarte mare pentru copiii de vârstă preșcolară la care se produc schimbări însemnate în organismul lor, în structura țesuturilor și a organelor. Obiectivele ei constă în: 1.dezvoltarea normală a organismului copilului; 2. întărirea și ocrotirea sănătății prin călirea organismului; 3.dezvoltarea mișcărilor de bază și formarea unei ținute corecte; 4.dezvoltarea deprinderilor igienice și atitudinii grijulii față de sănătatea lor.

3.4. - Educația intelectuală - este una dintre cele mai importante laturi a educației multilaterale a preșcolarilor, deoarece mijlocește cunoașterea științifică a realității. Are drept obiective: 1.înarmarea copiilor cu un anumit volum de cunoștințe despre această realitate; 2. dezvoltarea proceselor de cunoaștere și familiarizarea lor cu utilizarea instrumentelor de cunoaștere specifice umane; 3.însușirea cunoștințelor care stau la baza formării conduitei morale; 4. formarea culturii artistice a copiilor, asigurând baza cognitivă a gustului estetic și a înțelegerii, a receptării frumosului; 5. transmiterea unor cunoștințe elementare, pentru asimilarea celor științifice; 6. dezvoltarea proceselor de cunoaștere; 7. deprinderea copiilor cu munca intelectuală; 8. dezvoltarea proceselor cognitive( senzația,percepția,memoria).

3.5. - Educația morală - joacă un rol important prin dezvoltarea sentimentelor morale, formarea și educarea unor reprezentări, deprinderi și obișnuințe morale, a unor calități de voință și trăsături de caracter proprii vârstei. Obiectivele acestei laturi ale educației constă: 1. dezvoltarea sentimentelor morale (dragostea pentru familie, Patrie, muncă); 2. capacitatea copiilor de a deferenția binele și răul; 3. formarea conduitei morale; 4. dezvoltarea normelor morale pentru a deveni, treptat, elemente constitutive ale comportamentului uman.

3.6. - Educația estetică - constă în capacitatea de a sesiza, a înțelege și a aprecia frumosul, capacitățile de a-l crea în artă și în viața cotidiană. Obiectivele educației estetice se referă la: 1. dezvoltarea sensibilității copiilor față de frumos; 2. formarea priceperilor de a deosebi frumosul de urât, de a aprecia frumusețea din jurul său; 3. dezvoltarea gustului estetic, care are rolul de a ajuta copiii să sesizeze frumosul din artă, natură, din viață.

3.7. - Obiectivul educației preșcolare se referă la pregătirea copiilor pentru școală - reprezintă procesul de acumulare a cunoștințelor generalizatoare, sistematice despre lumea înconjurătoare, deprinderile de a le utiliza în practică, pentru a soluționa diverse probleme. Acest obiectiv are o însemnătate mare în grupele cele mare și pregătitoare, care se bazează pe instruirea copiilor și pregătirea lor pentru școală. Ei trebuie să fie sănătoși, puternici, să aibă o atitudine responsabilă față de obligațiunile lor, să fie dezvoltată deprinderea de a comunica cu alții pentru a-i ajuta să se cunoască și pe sine. De această pregătire depinde adaptarea copiilor la viața de școlar, succesul sau eșecul în clasele primare.

3.8. - Astfel, toate aceste obiective se află într-o unitate și interacțiune ce se completează organic, iar soluțioanarea lor în instituțiile preșcolare sunt orientate spre realizarea scopului educativ, adică dezvoltarea multilaterală și armonioasă a personalității.

4. Scopul procesului instructiv-educativ

4.1. - constă în selectarea adecvată a metodelor folosite în educație și a formelor de organizare a procesului educațional, călăuzind întreaga activitate a procesului educațional.

4.2. - se referă la selectarea cunoștințelor pe care educatorul trebuie să le dea copiilor, deprinderilor pe care vrea să le formeze și trăsăturile de caracter pe care intenționează să le cultive.

4.3. - se consideră ca o pregătire multilaterală și armonios dezvoltată a personalității. Ideea educației timpurii a fost implementată de socialistul utopist Tomas Morus, iar cea a dezvoltării multilaterale pe baza instruirii prin muncă se regăsește în conceptele marilor pedagogi universali: R.Owen, Th.Campanella.

5. Legitățile și principiile educației

5.1. - reprezintă legăturile dintre componentele sistemului ce asigură un anumit rezultat al educației și reflectă caracteristica esențială a procesului de dezvoltare.

5.2. - este și necesitatea copilului de dragoste, căci această atmosferă creează condiții favorabile copilului pentru a-și realiza posibilitățile sale ca o personalitate în dezvoltare.

5.3. - se caracterizează prin principii (prezintă educarea copilului de a manifesta dragoste); prin tehnologii (include adresarea profesorului față de copil pentru a se simți iubit); prin metode și procedee (pentru a-i demonstra copilului că este iubit).

5.4. - Principiul unității cerințelor față de copil și respectarea personalității lui îi orientează pe pedagogi spre o atitudine umană față de copil, spre crearea unui climat binevoitor și privirea fiecărui copil ca o personalitate.

5.5. - Principiul îmbinării dirijării pedagogice cu dezvoltarea inițiativei și a activității independente a copilului- se bazează pe stabilirea conținutului, formelor și metodelor pentru asigurarea dezvoltării independenței, inițiativei copiilor.

5.6. - Principiul corespunderii educației particularităților de vârstă și individuale ale copiilor - orientează cadrele didactice spre modelul personal al educației, copiii trebuie să fie studiați mereu, pentru a-i înțelege ritmul lor propriu de dezvoltare.

6. Tipurile de educații și caracteristicile lor

6.1. - jocul este privit ca cel mai eficient mijloc de dezvoltare a copilului, care îi oferă capacitatea de a însuși anumite cunoștințe din lumea înconjurătoare.

6.2. - Educația simțurilor - implică atât antrenarea analizatorilor în formarea și diferențierea senzațiilor, cât și obținerea unor percepții variate. Se ține cont de caracterul global al gândirii preșcolarului, de cunoașterea sa. Acest tip de educație începe cu educarea mâinilor, care este un instrument de cunoaștere și de creație. Dezvoltarea motricității presupune perfecționarea exercițiilor și efectuarea mișcărilor. Activitatea ochiului se trezește înaintea activității mâinii, care se bazează și pe instinct, necesară în procesul gândirii, memoriei. Acuitatea auditivă se dezvoltă pe baza sensibilității față de ritm și melodie.

6.3. - Educația imaginației - are loc alături de cea senzorială. Prin forță și capacitatea imaginativă, copilul intră în lumea umană. Se realizează prin diferite povestioare, basme, desenele animate, jocurile spontane și istorii extraordinare, care conține diferite tipologii de personaje.

6.4. - Educația caracterului - este în corelație cu dezvoltarea psihicului și cunoașterii, care reflectă modalități și mijloace de stabilire a legăturilor cu mediul social. Se formează atitudini de simpatie și antipatie. Jocul devine o activitate esențială la educarea sensibilităților, a atitudinilor, evidențierea propriilor dificultăți, a imaginii de sine.